Produse apicole

Albinele sunt una din cele mai fascinante specii de vietuitoare de pe Terra, cu o existenta de cateva milioane de ani. Albinele sunt indispensabile pentru supravietuirea noastra, a oamenilor, ele fiind responsabile pentru polenizarea si existenta majoritatii plantelor (legume, fructe si cereal) care sunt nelipsite din alimentatia noastra sau a animalelor din jurul nostru.

Mierea, principalul produs al activitatii albinelor, este un superaliment complet care poate sustine singur viata. Are o compozitie complexa care ne ofera : glucide, vitamine, minerale, enzime, antioxidanti si apa. Mierea contine conservanti naturali care nu permit dezvoltarea bacteriilor si degradarea compozitiei sale. Sunt dovezi ca mierea de albine poate rezista si cateva mii de ani, pastrandu-si proprietatile.

Propolisul este un produs cu proprietati speciale al activitatii albinelor. Propolisul este produs din rasina copacilor si plantelor fiind folosit de albine pentru izolarea stupului impotriva infiltrarii apei, dar mai ales pentru a steriliza stupul, deoarece prin continutul sau are puternice proprietati antibacteriene.

Laptisorul de matca, un alt produs complex al albinelor, folosit de acestea pentru hrana reginei lor este produs in capul fiecarei albine din stup in cantitati foarte mici si constituie un adevarat elixir pentru sustinerea vietii: puternic imunizant si tonifiant pentru rezistenta la efort fizic si psihic, intarzie procesele degenerative cauzate de imbatranirea organismului.

Pastura, careia i se spune si “painea albinelor”, este produsa de albine in interiorul stupului prin fermentarea naturala a polenului. Astfel, pastura are proprietati mult mai valoroase decat ale polenului, avand o valoare nutritiva si antibiotica de trei ori mai mare.

Datorita compozitiei complexe , a efectelor benefice asupra organismului nostru, toate aceste produse obtinute natural de catre albine nu ar trebui sa lipseasca din alimentatia noastra sau din gama de produse consumate pentru ingrijirea sanatatii noastre.